Marea Lojă Națională Română 1880

Istorie si Traditie de la 1880

Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880) a fost fondată pe 8 septembrie 1880 sub numele de Marea Lojă Națională Română, de către căpitanul Constantin Moroiu.[1] Până la Primul Război Mondial, sub Marea Jurisdicție Masonică a Marii Loji se aflau 27 de Loji Simbolice.

În anul 1923, a fost instalat Supremul Consiliu pentru România, iar în 1929 Marea Lojă era compusă din 39 de Loji.

Tot în același an 1929, Lojile Transilvănene de Rit Sfântul Ioan se integrau în Marea Jurisdicție Masonică a Marii Loji Naționale din România.

Nimic nu rezistă voinţei omului care ştie adevărul şi vrea binele.

Eliphas Levi în Cheia marilor mistere

 

În 1930, în Marea Lojă erau înregistrate 58 de Loji compuse din 2.793 liberi și acceptați masoni. În raportul prezentat în același an, Marea Lojă Națională din România informa asupra faptului că sunt menținute relații de fraternitate cu Marile Loji din CanadaCehoslovaciaIugoslaviaBulgariaGreciaPortugaliaTurciaColumbiaEcuadorVenezuelaBraziliaChileArgentinaEl SalvadorS.U.A. (District of ColombiaMichigan și Iowa).

La data de 5 iunie 1930, Marea Lojă Unită a Angliei recunoștea regularitatea Marii Loji Naționale, condusă de Alteța Sa Principele George Valentin Bibescu.

La 12 iulie 1935 Marea Lojă a primit personalitate juridică și a lucrat în Ritul Scoțian Antic și Acceptat.

Francmasoneria fiind interzisă în perioada comunistă, între 1948 și 1990, Marea Lojă Națională Română și-a deschis atelierele în exil, fiind primită de Marea Lojă a Franței (Grande Loge de France), rue Puteaux, la Paris.[1] Condusă de Suveranul Mare Comandor Mare Maestru Marcel Schapira, aceasta a fost singură reprezentantă a Masoneriei Române în exil.[1][2]

Pe 7 mai 1993 Supremul Consiliu pentru România și Marea Lojă Națională din România se întorc din exil în România, înființând Marea Lojă Națională din România (MLNDR)Vladimir Boanță a fost ales ca Mare Maestru iar Dan Amedeo Lăzărescu Suveran Mare Comandor.

Tot în 1993 a fost înființată, pe filieră italiană, o altă organizație masonică, având același nume: Marea Lojă Națională din România (MLNR).

În martie 1996 sunt incluse 12 noi loji transilvănene, desprinse din MLNR, sub jurisdicția Marii Loji și se votează de către membrii în Convent, adăugarea cuvântului Unită în numele oficial al Marii Loji. De la acea dată, Marea Lojă Națională din România devine cunoscută sub numele de Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR).[3] Mare Maestru a fost ales Titus Nicoară.

În 2001, o parte a MLNUR, condusă de Eugen Ovidiu Chirovici, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută.[4]

În 2002, din MLNUR s-a desprins o altă grupare, care a format Marea Lojă a Transilvaniei.[4]

În ianuarie 2009 s-a încercat divizarea organizației, de către Anca Nicolescu si Andre Szakvary, care au înființat o organizație separată.[5][6][7] Cele două grupuri au ajuns în instanță, grupul separatist pierzând procesul.[5][3]

În anul 2010, din MLNUR este redenumită în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880).

În luna iunie 2013, la București, sub impulsul Marii Loji Naționale Române 1880, s-a semnat Actul de creare al Uniunii Mondiale Masonice Tradiționale, care regrupează în prezent peste 30 de Obediențe, fidele tradiției, credinței în Dumnezeu.[8]

În perioada 2001-2004, Petre Stețiu a fost ales Mare Maestru. În 2005 este ales un nou Mare Maestru în persoana lui Dorel Manu. În martie 2008, Marele Maestru al MLNUR a devenit Bartolomeu Constantin Săvoiu. In  luna noiembrie 2010,  MLNUR isi reia denumirea istorica de Marea Loja Nationala Romana, adaugand Milesimul 1880 pentru a semnifica continuitatea istorica a traditiei Masonice pastrata de Marea Loja Nationala Romana in exil, revenita in 1993 in Romania.

Personalități de seamă precum Constantin MoroiuMihail KogălniceanuTitu MaiorescuAlexandru Vaida-Voievod, Principele George Valentin BibescuIoan PangalMihail SadoveanuAlexandru Paleologu și membrii de onoare precum Regele Edward al VII-lea al Angliei, Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei, regele Oscar al II-lea al Suediei, regele Frederic Wilhelm I al PrusieiAlbert Pike și alții au adus referințe istorice Marii Loji Naționale Române.

În prezent, MLNR 1880 menține relații fraterne cu Mari Loji din EuropaAmerica de NordAmerica CentralăAmerica de SudTurciaLibanAfrica și Asia.

Esti pregatit sa devi Francmason ?

Dacă te aduce aici curiozitatea, retrage-te!
Dacă eşti capabil a te preface… tremură, te vom decoperi.
Dacă sufletul tău a simţit frica... nu mai înainta.
Dacă te temi a fi luminat asupra defectelor tale... nu te vom primi.
Dacă vrei onoruri şi distincţii nu-ţi vom da.
Dacă stărui, vei fi purificat, vei ieşi din abisul întunericului vei vedea lumină.

Vreau sa devin Francmason