COMUNICAT 27 MARTIE 2018

COMUNICAT DE PRESĂ

Marea Lojă Naţională Română 1880 (M.L.N.R. 1880) anunţă cu emoţie şi deplină tristeţe moartea tragică a Fratelui Locotenent-Colonel Arnaud BELTRAME din Franţa, care şi-a sacrificat viaţa pentru a-i salva pe semenii noştri în timpul unui criminal atentat terorist survenit vinerea trecută, 23 martie, în oraşul Trèbes din departamentul Aude. Fratele Locotenent-Colonel Beltrame a fost membru al Respectabilei Loji Jérôme Bonaparte, Orientul Rueil-Nanterre, a Marii Loji a Franţei (Grande Loge de France), rue Puteaux, Paris. Marea Lojă a Franţei a fost Obedienţa care a găzduit frăţeşte între 1948 şi 1993 Marea Lojă Naţională Română în exil, Obedienţa noastră, până în momentul în care aceasta s-a reîntors la Bucureşti. În semn de profund respect şi preţuire pentru exemplul desăvârşit al sacrificiului suprem, Marea Lojă Naţională Română 1880 (M.L.N.R. 1880) îl numeşte pe Fratele Locotenent-Colonel Arnaud Beltrame Mare Maestru de Onoare al Obedienţei şi se închină cu pioşenie şi respect în faţa memoriei sale. Vom lupta fără preget contra barbariei care vrea să distrugă societatea noastră occidentală şi cei 3000 de ani de tradiţie ai unei Europe de cultură şi religie iudeocreştină. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

General (r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU Suveran Mare Comandor Mare Maestru Marea Lojă Naţională Română 1880 (M.L.N.R. 1880)